pagina de start
ultima actualizare 22.02.2005 ro ru
Cauta pe sait

Legislatia RM
Dictionar de termeni juridici
Jurisprudenta CEDO
PPT

Planul Preliminar de Ţară "Provocarile Mileniului"

Despre Planul Preliminar de Ţară

Programul „Provocările Mileniului” a fost instituit de Congresul SUA în anul 2004, la iniţiativa Preşedintelui George W. Bush şi prevede acordarea unui ajutor financiar substanţial, nerambursabil, statelor cu venituri reduse pe cap de locuitor, orientat spre dezvoltarea infrastructurii, susţinerea proiectelor sociale şi consolidarea principiilor economiei de piaţă.

Corporaţia „Millennium Challenge Account” (MCC), care administrează fondurile „Provocările Mileniului” (FPM) foloseşte şaisprezece indicatori pentru a determina daca o ţara se califică pentru asistenţa FPM.

Ţara trebuie sa se claseze peste mediană în cel puţin jumătate din aceşti indicatori din fiecare cele trei criterii - guvernarea justa, investiţiile în oameni şi încurajarea libertăţii economice. Pe lângă aceasta, tara trebuie să se claseze peste mediană la un criteriu special - combaterea corupţiei . Moldova are o bună performanţă aproape la toţi indicatorii, însă, după estimările Băncii Mondiale, aceasta îndeplineşte angajamentul de a combate corupţia. Astfel, la 9 noiembrie 2005, prin decizia Consiliului Director al Corporaţiei MCC, care gestionează programul în cauză, Republica Moldova a fost selectată pentru etapa preliminară.

Pentru a demonstra eligibilitatea Moldovei la fondurile depline ale MCC (care urmează a fi acordate ţării noastre în mărime de circa 300 mln. dol. SUA), prin participarea Republicii Moldova la etapa preliminară, Guvernul a elaborat Documentul de Concept, Planul Preliminar de Ţară ( Threshold ) şi Programul de acţiuni pentru implementarea acestui Plan.

Planul Preliminar de Ţară a fost elaborat (pe parcursul perioadei octombrie 2005 – septembrie 2006) de către un grup de lucru, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi societăţii civile. Acest document a fost avizat de către autorităţile interesate, propus spre discuţii şi dezbateri cu societatea civilă, şi în final, aprobat la 25.10.2006 de către Corporaţia SUA „Millennium Challenge Account”.

Programul de acţiuni privind implementarea Planului Preliminar de Ţară al Republicii Moldova în cadrul Programului SUA „Provocările Mileniului” a fost aprobat prin HG nr.32 din 11.01.07 (ulterior modificata şi completata prin HG nr.1478 din 26.12.2007).

Durata estimativă a Planului este de 2 ani (2007 - 2008).

Bugetul Planului constituie 24,7 mln. dol. SUA , sumă cu care USAID va subvenţiona Guvernul Moldovei pentru a ajuta la realizarea obiectivelor propuse.

Modul de gestionare al acestei sume, precum şi condiţiile speciale de implementare a Planului sunt prevăzute în Acordul de Subvenţionare a Obiectivului Strategic (SOAG) între Guvernele SUA şi Republicii Moldova , semnat la 15 decembrie 2006 de către dna Zinaida Greceanîi, prim-viceprim-ministru şi dl Earl Gast, director regional al USAID.

Obiectivul Strategic al Planului constă în reducerea corupţiei în sectorul public prin reforma sistemului judecătoresc, combaterea corupţiei în sistemele vamal, fiscal, al poliţiei şi sănătăţii, reformarea şi fortificarea CCCEC, monitorizarea societăţii civile şi a mass-media.

Planul Preliminar de Ţară este structurat în 5 componente de baza care corespund obiectivelor menţionate mai sus. Fiecare component include activităţi şi măsuri concrete de realizare, precum şi indicatori de evaluare a acestora:

1.      Consolidarea capacităţii sistemului judecătoresc în prevenirea şi combaterea corupţiei

2.      Prevenirea şi combaterea corupţiei în domeniul ocrotirii sănătăţii

3.      Consolidarea capacităţilor societăţii civile şi mas-media

4.      Prevenirea şi controlul corupţiei în sistemul fiscal, vamal si afacerilor interne

5.      Optimizarea activităţii CCCEC

Componenta 5 „Optimizarea activităţii CCCEC” are ca obiective de bază susţinerea capacităţilor de luptă contra corupţiei ale CCCEC, implementarea reformelor, Strategiei naţionale anticorupţie etc. şi este divizată în 3 compartimente:

I.         Optimizarea funcţionării CCCEC pentru sporirea transparenţei, responsabilităţii comunitare, monitorizării publice şi consolidării funcţiei de prevenire;

II.         Consolidarea resurselor instituţionale şi umane ale CCCEC;

III.         Intensificarea procesului de prevenire şi educaţie.

Bugetul pentru realizarea acestor măsuri a fost estimat la circa 2,7 mln. dol. SUA, fiind condiţionată contribuţia Guvernului RM prin acordarea unui suport suplimentar CCCEC în mărime de 350 mii dol. SUA.

Implementarea Planului Preliminar de Ţară este bazată pe trei elemente cheie:

1) prevenirea corupţiei

2) controlul şi monitorizarea corupţiei

3) sporirea capacităţilor de combatere a corupţiei.    

Se preconizează că, Planul Preliminar de Ţară va îmbunătăţi eligibilitatea Moldovei pentru finanţarea deplină din partea Corporaţiei Provocările Mileniului prin implementarea unor reforme îndrăzneţe, inovatoare şi sistemice, care demonstrează că Guvernul şi cetăţenii Moldovei nu vor mai tolera corupţia şi că Moldova este angajată să implementeze reformele necesare pentru îmbunătăţirea performanţelor şi asigurarea eligibilităţii depline la fondurile MCC.

Guvernul Republicii Moldova este hotărât să depună toate eforturile, inclusiv prin utilizarea avantajelor pe care le oferă Planul Preliminar de Ţară,  pentru a  întruni totalmente condiţiile de eligibilitate ale Fondului „Provocările Mileniului”.

Măsurile de prevenire şi combatere a corupţiei, care au fost  introduse în Planul Threshold al ţării, au fost identificate reieşind din analiza situaţiei create în acest domeniu. La momentul elaborării Planului au fost luate în consideraţie rezultatele mai multor studii ce ţin de fenomenul corupţiei în Republica Moldova, elaborate de organizaţii cu renume (World Bank Institute, Transparency International, Freedom House, Gallup International, etc.), ţinînd cont de faptul că calculul Indicatorului Controlul Corupţiei utilizat de MCC în aprecierea performanţelor de eligibilitate, se bazează anume pe rezultatele acestor studii.

Intenţia Guvernului de a-şi concentra eforturile în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei şi decizia de a opta pentru asistenţă în cadrul Planului Threshold anume pentru îmbunătăţirea indicatorului „Controlul Corupţiei”, are la bază următoarele considerente:

- necesitatea reducerii  fenomenului de corupţie în organele publice, ce va conduce la diminuarea ponderii economiei tenebre;

- necesitatea creării unui climat favorabil şi eliminării oricăror piedici pentru activitatea investitorilor străini, inclusiv prin reducerea gradului sporit de corupţie atestat în sistemul de drept şi judiciar;

- necesitatea sporirii gradului de stabilitate a cadrului regulatoriu şi transparenţă a acestuia pentru încurajarea dezvoltării bussines-ului şi creştere economică a ţării;

- necesitatea reducerii gradului de corupţie în sistemele de educaţie şi ocrotire a sănătăţii, ce va scoate din pericol de afectare a viitoarelor generaţii;         

- necesitatea eliminării elementelor de inechitate socială, ce va reduce sentimentul de dezamăgire, în special la tânără generaţie, deseori motivată pentru emigrare.      

Prin urmare, îmbunătăţirea performanţelor ţării la indicatorul „Controlul Corupţiei” va deveni o premisă valoroasă pentru dezvoltarea ei socială şi economică şi va asigura încadrarea Republicii Moldova în familia ţărilor cu sisteme democratice consolidate. 

 

Noutati
Publicatii
Rapoarte
Linkuri
Contacte

Linia instituţională pentru informare: 022 235726

Legislatia RM Coduri Hotariri Cedo Dictionar de termeni juridici Tratate Internationale
Noutati Publicatii Forum Linkuri Contacte
©2019 Agenția Resurse Informaționale Juridice